..sa ne tinem fagaduielile...

         o poezie care ma intoarce in vacantele de iarna ale copilariei..cind ne aduna bunica de prin zavoiul inghetat cind nu mai imi simteam nasul ,urechile si eram bocna ..tirziu cind saniusul    s-a transformat in citit..si cartile  copilariei   verne,twain ,gaidar  s-au transformat in cautarile nelinistite ale adolescentei l-am descoperit pe ady,bacovia ,frost,whitman

   

"M-am oprit in padure intr-o seara cu zapada.

                                                    

                                                                      de Robert Frost 

Cred ca stiu ale cui sunt aceste paduri

Dar casa lui e in sat asa ca

El nu ma va vedea cand ma opresc aici

Sa privesc cum zapada se asterne peste padure.

Calului meu pitic ii pare poate ciudat

Ca ma opresc departe de orice gospodarie

Intre padure si lacul inghetat

In seara cea mai intunecoasa din intregul an.

Scutura din fraul cu clopotei

Ca sa ma intrebe daca e vreo greseala.

Si singurul zgomot e doar

Vuietul usor al vantului si al zapezii catifelate.

Padurea e adanca, intunecata si sublima.

Dar am fagaduieli pe care trebuie sa le tin

Si departe de ajuns inainte sa adorm,

Si departe de ajuns inainte sa adorm."

..forme ,unduiri si cuvinte

motto:        caut  fericire si iubire ,    pot fi si folosite putin .

                          exclus provincia si  depresivii 

Brâncuşi                                             de Carl Sandburg Brâncuşi e un ţăran, care-şi ia bilete pentru Nicăieri; un ţăran care şi-a făcut bagajele, dar n-are nici un oraş, da, Brâncuşi e un ţăran: înţelege perfect păsările şi craniile, cunoaşte bine poziţia firelor de păr din buclele şi şuviţele unui cap de femeie; o cunoaşte atâta de bine, încât ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă fiece fir; şi scormoneşte adânc, în căutarea tainelor celor dintâi şi celor mai vechi fauri de forme. Să nu sărim cu gura pe Brâncuşi pentru că abia s-a urnit şi pentru că nici nu e-n stare-a rosti numele locului unde-ar dori să se ducă, atunci când va avea timp şi va fi gata de drum - o, Brâncuşi, ai pus lângă pragul casei tale o sumedenie de butuci, să se usuce la soare şi să se întărească îndeajuns pentru a le putea mânui lemnul cu mâinile-ţi aspre, cu dălţile şi ciocanele tale, o, Brâncuşi, faur de păsări transformate în conuri, de cranii transformate în ouă, inima ta e mângâiată de speranţa că vei găsi Conul şi Oul, menite să dăinuie prin tăria lor, chiar după ce pământul se va preface-ntr-o negură. Brâncuşi, tu nu vei da la ziar un anunţ spunându-i lui Dumnezeu că ar fi în folosul lui să vină să te vadă; nu vei deveni guraliv risipind rugăciuni cu nemiluita; nu vei deveni familiar şi obraznic de parcă Dumnezeu ar fi un vecin şi i-ai fi numărat cămăşile atârnate pe-o frânghie; vei continua să bolboroseşti, să bâigui şi să murmuri, sau vei rămâne tăcut ca un şoarece în podul unei biserici, când orga revarsă valuri de ocean pe stâncile luminate de soare ale ţărmurilor; dacă Dumnezeu a hărăzit cumva un ungher pentru vreun sac de oase, vei avea şi tu parte de un asemenea ungher, negreşit vei avea parte de el, Brâncuşi.