| Vasile Voiculescu CCXXXV Mă lupt să scap iubirea de pătimaşul trup, Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai muşc cu gura, Din laţu-mpreunării sălbatice s-o rup, S-o curăţesc de carne, ca de pe aur zgura; Să te ador în suflet; doar duhul să-ţi aleg- O veşnică-mbinare a doua raze line... Dar cum te-arăţi, mă-ntunec... şi sufletul întreg Se face ochi, piept, braţe... zbucnite către tine, Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ţi cad; Din nou vremelnicia îşi cască-n mine-abisul. Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad, Mă-ntorc, cântând în carne...Mă doare numai visul Că mai presus de fire, putând să o răstoarne, Iubirea e sămânţa eternităţii-n carne. |
