citez..
o viata nu valoreaza nimic ..caci nimic nu valoreaza cit viata ..
cind am vazut acest stencil in zona baia grivita - piata matache m-am oprit si desi nu sunt fricos m-am uitat jur imprejur sa vad amenintarea ...! nu era directa ..plutea in aer ...!
ps mereu ar trebuii sa ne intoarcem la ..
Decebal către popor Viaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău? Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănţuit. Cei ce se luptă murmurând, De s-ar lupta şi-n primul rând, Ei tot atât de buni ne par Ca orişicare laş fugar! Murmurul, azi şi orişicând, E plânset în zadar! Iar a tăcea şi laşii ştiu! Toţi morţii tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd şi cad! Să râdem, dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit şi-un chiu Din ceruri până-n iad! De-ar curge sângele pârău, Nebiruit e braţul tău Când morţii-n faţă nu tresari! Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari Când râzi de ce se tem mai rău Duşmanii tăi cei tari. Ei sunt romani! Şi ce mai sunt? Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt, Zamolxe, c-un întreg popor De zei, i-am întreba: ce vor? Şi nu le-am da nici lor pământ Căci ei au cerul lor! Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut! E rău destul că ne-am născut: Dar cui i-e frică de război E liber de-a pleca napoi, Iar cine-i vânzător vândut Să iasă dintre noi! Eu nu mai am nimic de spus! Voi braţele jurând le-aţi pus Pe scut! Puterea este-n voi Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi, Că zeii sunt departe, sus, Duşmanii lângă noi! |
Un comentariu:
M-a pus pe gânduri( într-un mod pozitiv) postarea ta.
O să mai trec pe aici...
O zi bună:)
Trimiteți un comentariu