Faceți căutări pe acest blog

14 ianuarie 2016

existentialism sau pustie



..aceasta imagine a fost facuta de dl  Eifert Janos  in putinul timp liber pe care l-a avut in cele 3 zile  petrecute in Bucuresti .   
  postarea de azi si alegerea acestei imagini m-au facut sa imi aduc aminte de citeva din principiile  existentialismului asa cum au fost ele enuntate de Emmanuel Maunier 


  libertatea ,angajarea personala   ,devenirea    si viata expusa fac din viata un eveniment in fiecare clipa..sau nu ..? 




iata citeva din ideile principale 

12 teme principale ale gândirii existențialiste

(după E. Mounier, Introduction aux existentialismes, éd. Gallimard, 1962.
  • Contingența ființei umane Ființa umană nu este o ființă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul există, pur și simplu, este o ființă de prisos.
  • Neputința rațiunii. Rațiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-și lumina destinul.
  • Devenirea ființei umane. Existențialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-și construiască viața prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.
  • Fragilitatea ființei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârșit, distrugerii mele ca ființă umană, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasă care ne însoțește existența.
  • Alienarea. Omul în perspectiva sfârșitului este înstrăinat de el însuși, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.
  • Finitudinea și urgența morții. Filozofii existențialiști reacționează hotărât împotriva tendinței noastre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, că existența noastră e finită și se îndreaptă către moarte.
  • Singurătatea și secretul. Fiecare ființă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalți.
  • Neantul. Existențialiștii atei subliniază ideea că omul este o ființă-a-neantului, el survine din neant și se îndreaptă către el.
  • Devenirea personală. Omul nu trebuie să-și trăiască viața de pe o zi pe alta, în inconștiență față de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viață cu adevărat personală și conștientă.
  • Angajarea. Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el trebuie să opteze, să aleagă în permanență, să se angajeze în raport cu destinul său și cu al celorlalți. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal alături de ceilalți.
  • Celălalt. Omul constată că în realitate nu este singur: el este o ființă alături de cei cu care e nevoit să existe; ființa umană este ființa-împreună (Mitsein, cf. Heidegger).
  • Viața expusă. Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în joc viața - sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți.