22 iulie 2014

..sa ne tinem fagaduielile...

         o poezie care ma intoarce in vacantele de iarna ale copilariei..cind ne aduna bunica de prin zavoiul inghetat cind nu mai imi simteam nasul ,urechile si eram bocna ..tirziu cind saniusul    s-a transformat in citit..si cartile  copilariei   verne,twain ,gaidar  s-au transformat in cautarile nelinistite ale adolescentei l-am descoperit pe ady,bacovia ,frost,whitman

   

"M-am oprit in padure intr-o seara cu zapada.
                                                    
                                                                      de Robert Frost 

Cred ca stiu ale cui sunt aceste paduri
Dar casa lui e in sat asa ca
El nu ma va vedea cand ma opresc aici
Sa privesc cum zapada se asterne peste padure.

Calului meu pitic ii pare poate ciudat
Ca ma opresc departe de orice gospodarie
Intre padure si lacul inghetat
In seara cea mai intunecoasa din intregul an.

Scutura din fraul cu clopotei
Ca sa ma intrebe daca e vreo greseala.
Si singurul zgomot e doar
Vuietul usor al vantului si al zapezii catifelate.

Padurea e adanca, intunecata si sublima.
Dar am fagaduieli pe care trebuie sa le tin
Si departe de ajuns inainte sa adorm,
Si departe de ajuns inainte sa adorm."

..forme ,unduiri si cuvinte




motto:        caut  fericire si iubire ,    pot fi si folosite putin .
                          exclus provincia si  depresivii 







      Brâncuşi 
                                           de 


Brâncuşi e un ţăran, care-şi ia bilete pentru Nicăieri;
un ţăran care şi-a făcut bagajele, dar n-are
nici un oraş, da, Brâncuşi e un ţăran: înţelege
perfect păsările şi craniile, cunoaşte bine poziţia
firelor de păr din buclele şi şuviţele unui cap
de femeie; o cunoaşte atâta de bine, încât ştie
de unde vine şi încotro se îndreaptă fiece fir; şi
scormoneşte adânc, în căutarea tainelor celor
dintâi şi celor mai vechi fauri de forme.

Să nu sărim cu gura pe Brâncuşi pentru că abia
s-a urnit şi pentru că nici nu e-n stare-a rosti
numele locului unde-ar dori să se ducă,
atunci când va avea timp şi va fi gata de drum -
o, Brâncuşi, ai pus lângă pragul casei tale
o sumedenie de butuci, să se usuce la soare şi
să se întărească îndeajuns pentru a le putea mânui
lemnul cu mâinile-ţi aspre, cu dălţile şi ciocanele
tale, o, Brâncuşi, faur de păsări transformate
în conuri, de cranii transformate în ouă, inima
ta e mângâiată de speranţa că vei găsi Conul şi
Oul, menite să dăinuie prin tăria lor, chiar după
ce pământul se va preface-ntr-o negură.

Brâncuşi, tu nu vei da la ziar un anunţ spunându-i
lui Dumnezeu că ar fi în folosul lui să vină să te
vadă; nu vei deveni guraliv risipind rugăciuni
cu nemiluita; nu vei deveni familiar şi obraznic
de parcă Dumnezeu ar fi un vecin şi i-ai fi numărat
cămăşile atârnate pe-o frânghie; vei continua
să bolboroseşti,
să bâigui şi să murmuri, sau vei rămâne tăcut ca
un şoarece în podul unei biserici, când orga revarsă
valuri de ocean pe stâncile luminate de soare
ale ţărmurilor;
dacă Dumnezeu a hărăzit cumva un ungher
pentru vreun sac de oase, vei avea şi tu parte
de un asemenea ungher, negreşit vei avea parte
de el, Brâncuşi.